Pe 15 octombrie 2021, Brașovul s-a alăturat „Conferinței privind viitorul Europei” în cadrul evenimentului „Educația: Soluții europene la provocări locale”

Pe 15 octombrie 2021, Brașovul s-a alăturat „Conferinței privind viitorul Europei” în cadrul evenimentului „Educația: Soluții europene la provocări locale”

Asociația District Hub și Coresi Business Campus au organizat, la Brașov, evenimentul  „Educația: Soluții europene la provocări locale”, în marja „Conferinței privind viitorul Europei” derulată de Comisia Europeană la nivelul întregii Uniuni Europene.

În cadrul acestuia, comunitatea locală a fost invitată să își prezinte punctul de vedere cu privire la prioritățile Uniunii Europene pentru următorul deceniu, la soluțiile pentru provocările pe care sistemul local de învățământ le întâmpină și să își transmită ideile Comisiei Europene, în cadrul celei mai ample dezbateri cu privire la viitorul Uniunii. Peste 30 de reprezentanți ai sistemului local de învățământ, ai mediului local de afaceri, ai sectorului non-guvernamental și ai societății civile au participat la atelierele de lucru propuse de organizatori pe temele digitalizarea educației și colaborarea dintre sistemul de învățământ și mediul de afaceri.

În cadrul unui panel dedicat, domnul Allen Coliban, Primarul Municipiului Brașov, domnul Radu Szekely, Consilier al Ministrului Educației și domnișoara Raluca Manea, Coordonator pentru politici publice și relații externe al Camerei de Comerț Americane în România (AmCham România) s-au alăturat comunității brașovene și au prezentat perspectivele locale și naționale privind oportunitățile, provocările și prioritățile pentru educația din România.

Participanții au fost invitați să își prezinte punctul de vedere privind digitalizarea educației și colaborarea dintre sistemul de învățământ și mediul de afaceri în cadrul unor ateliere de lucru dedicate, moderate de partenerii și colaboratorii District Hub.

Printre concluziile evenimentului se numără:

  • nevoia de formare a abilităților digitale în rândul cadrelor didactice
  • nevoia de formare a cadrelor didactice pentru facilitarea dezvoltării abilităților digitale de către elevi
  • nevoia unei reforme curriculare, în sensul flexibilizării curriculei, pentru a permite cadrelor didactice, atât transpunerea conținuturilor didactice în mediul digital, cât și adecvarea acestor conținuturi la nevoile și interesele elevilor
  • nevoia dezvoltării unor instrumente digitale de predare și integrarea acestora în procesul didactic
  • nevoia înființării unor hub-uri de învățare interdisciplinare, la nivelul școlilor
  • nevoia creșterii numărului de locuri disponibile în învățământul universitar, în domeniile de interes la nivel local
  • nevoia schimbării cadrului legislativ pentru inserția mai facilă pe piața forței de muncă a tinerilor care participă la programe de formare profesională oferite de agenții economici
  • stimularea cooperării dintre sistemul public de învățământ și societatea civilă, pentru asigurarea complementarității între curriculă și activitățile extracurriculare

Raportul complet privind concluziile evenimentului va fi publicat, în perioada următoare, de către Asociația District Hub, iar concluziile evenimentului, împreună cu propunerile participanților, vor fi comunicate Comisiei Europene în cadrul dezbaterii privind viitorul Europei. Ulterior, Asociația District Hub va dezvolta o serie de documente de poziție privind intervențiile în sistemul de educație, pe plan local și național, care vor fi comunicate autorităților publice locale și centrale.

De asemenea, ideile colectate de participanți vor fi transpuse în propuneri de proiecte, pe care Asociația District Hub își dorește să le implementeze, împreună cu partenerii și colaboratorii asociației, în următorii ani.

Evenimentul „Educația: Soluții europene la provocări locale”, organizat de Asociația District Hub și Coresi Business Campus este primul eveniment în marja „Conferinței privind viitorul Europei” animat de comunitatea locală pentru comunitatea locală din Brașov.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Fundației Comunitare Brașov, Fundației Comunitare Țara Făgărașului și Terroirs Boutique du Vin.