Lansăm WebinarulDH, un nou program al Asociației District Hub, pentru transferul de expertiză către comunitatea locală

Lansăm WebinarulDH, un nou program al Asociației District Hub, pentru transferul de expertiză către comunitatea locală

WebinarulDH propune o serie de întâlniri online, lunare, cu invitați persoane publice, experți, voci ale societății civile din România și persoane recunoscute pentru experiența și expertiza în educație, lucrul în comunitățile dezavantajate, implicarea socială și activitatea în domeniul non-guvernamental.

Prin WebinarulDH ne propunem transferul de know how către actorii sociali relevanți din comunitatea locală brașoveană, activi în domeniile educație, implicare socială și civică, prin dialogul cu experți și persoane publice recunoscute pentru expertiza lor în cele trei domenii de acțiune.

De asemenea, WebinarulDH are ca obiectiv crearea unei comunități de profesioniști din educație, sectorul non-guvernamental și mediul local de afaceri, care doresc să contribuie activ la schimbări sistemice în cele trei domenii de acțiune.

WebinarulDH se desfășoară lunar, iar participarea este liberă, pe baza unei înregistrări prealabile, în limita locurilor disponibile. Formularul de înscriere pentru participarea la WebinarulDH va fi publicat înaintea fiecărei ediții. Fiecare invitat va avea câte o intervenție de aproximativ 15-20 de minute, urmată de o sesiune de întrebări de aproximativ 20-30 de minute. District Hub încurajează participarea activă și interactivitatea în cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri.

WebinarulDH se adresează profesorilor și celor care activează în domeniul non-guvernamental, precum și profesioniștilor din mediul local de afaceri.

Printre temele propuse de District Hub pentru WebinarulDH se numără: impactul pandemiei asupra educației, starea învățământului universitar din România, colaborarea cu administrațiile locale, finanțarea europeană pentru educație, noile tehnologii și educația, rolul mass-media și propaganda, politica de CSR și sponsorizările corporate, politica socială și susținerea grupurilor vulnerabile.

Fiind un program adresat comunității locale, District Hub vă invită să ne transmiteți propuneri de teme la adresa contact@districthub.ro.

Ediții anterioare

WebinarulDH #1
Ce facem cu educația după pandemie? (17 martie 2021, ora 17:00, via Zoom)
Invitat: Prof. univ. Dr. Dragoș Iliescu, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București

Pentru mai multe detalii despre acest program și despre alte programe și proiecte ale Asociației District Hub ne puteți urmări pe canalele de social media sau ne puteți contacta la adresa contact@districthub.ro.